Fiecare turist care vine în Cluj Napoca trebuie să viziteze cel puţin o dată Piaţa Unirii. Această piaţă reprezintă un prilej pentru descoperirea mai multor arhitecturi folosite la construcţia clădirilor istorice, dar şi locul perfect de relaxare sau distracţie. Fiind una dintre cele mai vechi şi centrale pieţe ale Clujului, este considerat epicentrul vieţii culturale şi locul perfect de întâlnire, datorită amplasării.
De-a lungul anilor, Piaţa Unirii a purtat diferite denumiri. Numele originar al pieţei a fost de Piaţa Mare, după care în anul 1869 a devenit oficial Piaţa Principală. La cumpăna secolelor XIX-XX a purtat numele de Piaţa Regele Matei, iar în perioada interbelică de Piaţa Unirii. Între anii 1945 – 1999 a fost cunoscută sub denumirea de Piaţa Libertăţii, ca mai apoi să revină la numele pe care o poartă şi în prezent.
Totuşi, Piaţa Unirii nu este doar un loc de promenadă, ci şi un loc unde se pot admira numeroase clădiri istorice. Printre acestea amintim: Biserica Sfântul Mihail, Clădirea Vechiului Hotel Continental, Vechea clădire a Primăriei, Muzeul de artă şi Palatul Banfy, Vechiul Hotel Melody sau clădirea Băncii Naţionale a României. De asemenea, aici se pot vizita foste palate impunătoare precum Palatul Rhedey, Palatul Josika şi Palatul Wass.