Bastionul Croitorilor

În trecut, Cluj Napoca a fost apărat de două rânduri de fortificaţii, dar care în timp au fost distruse, rămânând în urmă puţine dovezi. Chiar dacă cea de-a doua fortificaţie a avut 20 de turnuri de apărare, doar două au rezistat trecerii timpului: Turnul Croitorilor şi Turnul Pompierilor, din care doar primul este deschis publicului larg.

Turnul Croitorilor este amplasat pe strada Baba Novac, aproape de Piaţa Avram Iancu. În urma privilegiilor acordate de regele Sigismund de Luxemburg, în anul 1405 turnul a fost construit pe colţul sud-estic al zidului de apărare. Întreţinerea acestuia a fost acordată celei mai puternice bresle din oraş, breasla croitorilor.

Trecerea timpului şi-a pus amprenta peste acest turn supravieţuitor. A fost distrus în numeroase rânduri, între anii 1551 – 1553 şi în anii 1601, 1627 şi 1707. Austriecii i-au dat forma actuală, reconstrucţie ce a avut loc între anii 1709 – 1711. Între anii 1956 – 1957, a avut loc o nouă recondiţionare, moment în care s-a încercat şi amenajarea unui muzeu, dar a fost interzis de autorităţile comuniste. Ultima restaurare a avut loc în 2008, turnul primind o nouă destinaţie, cea de Centru de Cultură Urbană.